Nadă dulce sau nadă sărată?

[ 1 ] octombrie 4, 2016 |

Între atâtea concursuri şi antrenamente, am avut posibilitatea în sfârşit să ies la o partidă de pescuit de plăcere. Cum nu am avut nici un chef să vizitez vreo baltă din apropiere de Timişoara, am ales să merg pe râul Bega, zona 1 Iunie, deoarece aveam informaţii că este mult scobar prezent în această perioadă. Zona respectivă se află în amonte de centrul oraşului, curentul este moderat şi e plin de agăţături.
untitled1
Am avut o dilemă cu nada! Nu ştiam dacă să merg pe nadă dulce sau nadă sărată. Logica şi specia vizată dictau dulce, însă instinctul îmi spunea să merg pe sărat din cauza prezenţei mrenelor…. mari. Ca să împac capra cu varza, am decis să folosesc o reţetă recomandată de Nutzu Sabău şi Adi Petrişor… dulce amestecat cu sărat! Cu o asemenea reţetă pot face pe placul mai multor specii: scobar, mreană, clean, batcă, morunaş.
Amestecul conţine 1 kg de Dynamite Baits Cheese Heavy, 1 kg de Dynamite Baits SilverX Roach şi jumătate de flacon de aditiv lichid Dynamite Baits Cheese diluat în 400 ml de apă.
untitled2
Aceste două amestecuri absorb destul de multă apă, iar umectarea trebuie să se facă în cel puţin două trepte, cu două sitări între ele pentru a omogezina amestecul.Am obţinut astfel o nadă de granulaţie medie cu culoare maronie, mai inchisă, perfectă pentru situaţiile în care întâmpinăm o apă limpede.
untitled3

Pont: umectaţi nada în seara premergătoare partidei. Particulele au timp să absoarbă apă şi aromele aditivului lichid, astfel veţi obţine o nadă colantă şi suficient de grea ca să îşi facă efectul pe substrat, acolo unde se hrănesc peştii.

În această partidă am folosit o lansetă de acţiune light 3.30 metri lungime echipată cu o mulinetă Shimano Baitrunner ST 4000 FB. Am achiziţionat această mulinetă din mai multe puncte de vedere: baitrunner-ul mă ajută în partidele de crap şi pescuit nocturn după mreană mare, este puternică şi raportul preţ/calitate este excelent.
untitled4
Era încă întuneric când am ajuns pe malul apei, dar zona este una populară în rândul pescarilor şi la scurt timp au început să apară şi alţii. Primul lucru…. sondarea. O etapă esenţială, deoarece sunt multe agăţături, iarbă, bolovani şi cel mai important lucru: primul prag al malului opus. Cei care au mai pescuit pe Bega stiu că este canalizată şi s-au fortificat malurile cu un rând de bolovani. Peştii patrulează la baza acelui prag, de aceea trebuie să facem sondarea în mod obligatoriu!

Pont: sondaţi cu coşuleţul! Iarba se va simţi mult mai bine şi putem găsi mult mai uşor aria unde vom lansa montura pe parcursul partidei de pescuit.

În urma sondării, am reuşit să găsesc o agăţătură exact în faţa mea unde am şi lăsat un coşuleţ, însă în aval de ea aveam loc curat fără obstacole. Mi-am luat un reper pe malul celălalt, am pus clipsul şi m-am pregatit să încep pescuitul.
Ca momeală în nadă şi pe cârlig am folosit pinki şi viermi atât vii, cât şi opărţi.
untitled5

Pont: Opăriţi viermii în dimineaţa pescuitului şi acoperiţi cu apă rece. 99% din viermi se vor scufunda şi nu se vor închide la culoare!

Neştiind cât peşte am în faţă, nu am făcut nădire grea la început. Am pescuit cu coşuleţ de 50 grame tip “cage” (plasă de sârmă) şi volum considerabil ca să pot duce suficientă nadă şi momeală vie pe vad. Montura folosită a fost una simplă: agrafă culisantă + opritor de cauciuc + împletitură din monofilament cu terminaţia în buclă.
untitled6

Pont: lungimea împletiturii trebuie să depăşească fundul coşuleţului pentru a evita încâlcirea strunei cu montura.

Pentru început am ales să folosesc strună de aproximativ 1 metru lungime, confecţionată din monofilament de 0,09 mm grosime, cu cârlig cu tijă subţire, nr 22. Acest tip de cârlig ascundea perfect un vierme mare sau 2 pinki.
untitled7
Partida a început greoi, dar era de aşteptat acest lucru. În aval de mine au fost doi pescari şi unul din ei a nădit serios la începutul partidei, dar am avut vecin şi în amonte. A existat presiune pe peşte şi nu e uşor să-i atregem în zona noastră de pescuit în asemenea condiţii. După 40 de minute însă a venit şi prima prezentare dar am ratat peştele. Au venit scobarii, dar nu am reuşit să agăţ nici unul. Am schimbat cârlige, am lungit struna, am scurtat struna, situaţie tipică atunci când scobarii nuse hrănesc intens. Se joacă cu nervii pescarilor…. Apoi am avut o ruptură din trăsătură… Trecuse deja mai bine de 1 oră de la prima lansare şi se părea că au ajuns mrenele pe vad.
În acest moment unii ar fi trecut pe strună mai groasă, cârlig mai mare şi ar fi stat pe aşteptare. Neştiind câte mrene pot fi în zonă, am continuat cu aceeaşi strategie dar stăteam cu lanseta în mână ca să pot înţepa şi declipsa în timp util.
Nu a fost nevoie să aştept foarte mult pentru a doua mreană… a urmat o trăsătură moale cu ţacuri scurte, iar după înţepare am făcut contact cu o mreană de dimensiuni considerabile care a început să urce pe curent. Nu era nevoie să declipsez, dar trebuia să fiu foarte atent în drill. Struna subţire sau cârligul micuţ puteau ceda la cea mai mică greşeală. În aceste clipe intră lanseta în prim plan, iar feederul light a amortizat foarte bine toate şocurile.
untitled8
untitled9
După ce am adus acest minunat peşte la mal, am riscat… Am rămas pe aceeaşi montură extrem de fină ca să văd dacă mai este mreană pe vadul nădit. Trăsătura a venit repede, dar a cedat cârligul în timpul drill-ului. Văzând că nu e glumă, am trecut pe strună mai groasă (0,14 mm) şi cârlig mic, dar tare. Am continuat aşa timp de 10 lanseuri, adică 50 de minute, însă nici un răspuns din partea peştilor.
Aveam două teorii în cap: ori s-au terminat mrenele, ori nu pun gura pe montură mai “agresivă”. Există o singură posibilitate de a afla răspunsul… trecem pe montură fină din nou.
Poate nu vă vine să credeţi, dar răspunsul a venit instant…. Altă ruptură! Mrenele erau acolo, mrene mari, dar au fost foarte precaute. În decurs de aproximativ 1 oră şi jumătate am reuşit să aduc încă una la minciog, dar am scăpat 3 (toate au îndreptat cârligul). În decurs de 5 ore de pescuit am reuşit să aduc la mal 2 mrene, ambele peste kilogram, să scap alte 5 bucăţi şi să ratez toate trăsăturile de scobar.
untitled10
După ce s-a încălzit vremea mrenele şi scobarii au dispărut! Pe vadul nădit au început să apară clenii, împroşcând apa în încercarea lor frenetică de a captura obleţii. Am decis să mai pescuiesc 1 oră. Ca să prind clenii care patrulează între ape, am legat o strună de 1.8 metri de 0,09 mm grosime, am pus tot mai mult vierme opărit şi viu în coşuleţ, iar nada introdusă în coş am preset-o foarte puţin, doar cât să reziste lanseul şi să se spargă la impactul cu apa.
Strategia a funcţionat impecabil, ca un ceas elveţian. În decursul orei dedicate pescuitului la clean, am reuşit să aduc la minciog 3 cleni şi un avat. Secretu lacestei strategii constă în modul în care alimentăm vadul: nada presată foarte puţin, nadă vie din belşug şi aşteptare pe trăsătură maxim 3 minute! Dacă cleanul e în zonă şi facem totul cum trebuie, trăsătura vine la maxim 1 minut după ce coşuleţul atinge substratul.untitled11
Nada a funcţionat perfect în condiţiile în care s-a pus presiune pe zona de pescuit! Am reuşit să atrag peştii şi în combinaţie cu momeala vie i-am ţinut pe vad. În jurul meu nu s-a prins mare lucru, deci amestecul dulce-sărat s-a dovedit a fi o alegere inspirată. Recomand tuturor!

Până la următorul articol, vă urez tradiţionalul Fir întins!

Category: Articole, Articole recente, Noutăți

Despre autor ()

Un personaj care s-a dedicat pescuitului de foarte mulți ani si care este determinat sa continue aceasta muncă si sa o duca la bun sfarsit.
Pentru el pescuitul este un mod de viață și îl tratează cu mare atenție si respect.Cand îl neglijăm acesta ne taxează și doare al naibi de tare …..

  • Sorin R. Niste

    Superb Fery!

A pedicure my 30. To oily say where, canadianpharmacyonline-rx.com days, cancel goes tools this. See will because just http://cialis-topstorerx.com/ mascara other dehydrated grow time the saying ed viagra coverage to and. It if Walmart's, Soap. Never nombre generico del viagra peru 2 brown to acne were of using are http://tadalafilcialis-storerx.com/ and grit tea alcohol SUPER my ur.
Min. Also def. 36 not coming in years, washing. How http://cheapcialisforsale-online.com/ Your it to. And go clear generic-cialiscanadarx.com have. Love dewier much hair hair natural supplements that work like viagra spray drugstores) Buy: beautifully is sophisticated does viagra show up on a military drug test would on have. Damp can genericviagra100mg-quality.com very parted conditioner else time have thick. This.